„Am tr?it astfel singur, f?r? a avea pe cineva cu care s? stau de vorba cu adev?rat, pân? ce am avut o pan? în de?ertul Sahara, acum ?ase ani. Se stricase ceva la motor. ?i cum n-aveam cu mine nici mecanic, nici pasageri, ma preg?team s? încerc s? fac, de unul singur, o repara?ie dificil?. Era pentru mine o problem? de via?? ?i de moarte. Abia mai aveam ap? de b?ut pentru opt zile.  În prima sear? am adormit pe nisip, la o mie de mile de orice ?inut locuit. Eram mult mai izolat decât un naufragiat pe o plut? în mijlocul oceanului.

V? închipui?i atunci surpriza mea, în zori, când m-a trezit un glas firav ?i ciudat. Zicea: – Te rog... deseneaz?-mi o oaie! – Poftim? – Deseneaz?-mi o oaie... Am s?rit în picioare de parc? a? fi fost lovit de tr?snet. M-am frecat la ochi. M-am uitat cu aten?ie. ?i am v?zut un prichindel cu totul extraordinar care m? privea cu gravitate. (...) 

M-am uitat a?adar la acea apari?ie f?când ochii mari de uimire. Nu uita?i c? m? g?seam la o mie de mile de orice ?inut locuit. Or, omule?ul meu nu mi se p?rea a fi nici r?t?cit, nici mort de oboseal?, nici mort de foame, nici mort de sete, nici mort de fric?. Nu avea deloc înf??i?area unui copil pierdut în mijlocul de?ertului, la o mie de mile de orice ?inut locuit. Când am izbutit în cele din urm? s? vorbesc, i-am spus: – Dar... ce faci aici? Iar atunci el îmi repet?, foarte blând, ca pe un lucru foarte serios: – Te rog... deseneaz?-mi o oaie... (...) ?i a?a am f?cut cuno?tin?? cu micul prin?.”